Ea e totul pentru mine. E Timeea, lumina ochilor mei, viața mea, îngerul meu. Ne-am rugat mult la Dumnezeu ca să apară și a apărut într-o zi de vară. Deși nașterea mi s-a părut o experiență îngrozitoare, din cauza doctorilor care m-au lăsat să mă chinui mai mult decât am putut, momentul în care am ținut-o în brațe a fost unic, a fost minunat.

La naștere a avut ruptură de claviculă și pulsul i-a fost foarte slab. De aici a început tot. Încă de când a fost în burtică m-a învățat ce înseamnă răbdarea, iubirea necondiționată și puterea de a trece peste orice.

La vârsta de 1 an și 9 luni a făcut primul status epileptic (2 ore și 40 de minute). A fost o eternitate. În spitalul din Reșița nimeni nu știa ce să-i facă. Toți credeau că o pierd, mai puțin noi… care, deși erau momente în care ne pierdeam cu firea, vorbeam cu ea și o încurajam să nu renunțe. Au fost cele mai urâte momente din viața noastră. Ne-au transferat în Timișoara, unde am întâlnit un doctor minunat, care ne-a pus pe picioare, deși diagnosticul era clar: epilepsie.

După trei luni de analize, EEG și alte investigații, au ajuns la concluzia că a fost o reacție alergică la un medicament pe care îl luasem în acea perioadă. Toată lumea era fericită.

De două zile eram cu tratamentul de epilepsie (Depakine) în scădere, când s-a surpat din nou pământul cu noi. Al doilea status, de data aceasta de 40 de minute. Acum a venit adevăratul diagnostic: epilepsie GEFS+.

La spitalul Gomoiu am fost ajutați mai mult decât credeam. Timeea s-a simțit bine acolo. Acum luăm, pe lângă Depakine, și Urbanyl, un medicament care încă nu se găsește în țară, dar fără el Timeea tresărea aproape la fiecare somn aproximativ 30 de minute. Nu o puteam lăsa niciodată singură. Acum e mai liniștită, tresare doar de două-trei ori, iar asta numai în zilele în care intervine ceva neplăcut (analize, durere sau dacă se sperie de ceva).

Partea bună este că nu au afectat-o deloc aceste statusuri, este perfect normală, este cât se poate de energică și de vioaie și, mai mult de atât, este foarte deșteaptă. Deja știe formele, culorile, spuse cursiv poezii la 2 ani și 3 luni.

O să încerc să o învăț să vadă tot timpul partea plină a paharului, să se bucure în fiecare zi de orice moment, să iubească oamenii, chiar și pe cei care o să o rănească, și o să trăiesc cu speranța că într-o bună zi va fi sănătoasă.

Mulțumesc tuturor celor care ne-ați fost alături!

Aldona, mama Timeei